Team.com.ro

Switch to desktop

Echipament Sportiv - Fotbal , Mingi , Treninguri

Dragomir: ”Jucătorii înapoi la Craiova”» Mititelu refuză, specialiştii consideră propunerea lui Mitică "o aberaţie"

Silviu Lung Jr. a ajuns la Astra împreună cu foştii săi colegi de la Craiova, Găman, Bărboianu şi Ologu.

Adrian Mititelu şi juriştii consideră o inepţie versiunea lansată de Dumitru Dragomir cu reîntoarcerea în Bănie a jucătorilor plecaţi de la Craiova după dezafiliere.

Finanţatorul Universităţii spune că decizia putea fi luat la maximum 30 de zile după ce Comitetul Executiv FRF hotărîse scoaterea Craiovei din competiţie. Cluburile unde se află acum foştii olteni nu-şi fac nici un fel de probleme: "I-am legitimat legal".

"Craiova a fost suspendată provizoriu. Dacă Adunarea Generală va decide că hotărîrea nu e corectă, Universitatea va reveni în liga a doua, iar jucătorii se vor întoarce la echipă. Contractele lor n-au fost suspendate nici o clipă, doar li s-a dat dreptul la muncă pentru alte formaţii". Minunea a fost enunţată de preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, dar e o ecuaţie imposibil de realizat.

"Nu se mai poate juridic, ar trebui să dăm timpul înapoi. Dacă s-ar fi gîndit să facă treaba asta, o puteau face în maximum 30 de zile după ce au luat ei hotărîrea cu dezafilierea Craiovei", punctează în replică patronul din Bănie, Adrian Mititelu. Şi completează: "Nu se pune problema să evoluăm în L2, conducerea de acum a FRF nu mai are competenţa să judece o asemenea cauză".

"Chiar Liga i-a declarat liberi!"
Specialiştii în domeniu sînt şi ei sideraţi de ideea şefului LPF. Avocat din Baroul Bucureşti: "E o enormitate! În primul rînd, cluburile care i-au legitimat pe jucătorii Universităţii au făcut-o ca şi cumpărători de bună credinţă. Chiar Liga îi declarase liberi de contract pe fotbalişti după dezafilierea Craiovei. Păi, LPF vine şi spune acum că nu mai erau liberi?! În plus, chiar jucătorii ar trebui să-şi dea acceptul să revină în Bănie. Dar discutăm acum pe o fantasmagorie!".

Astra: "Fotbaliştii n-au nici o vină, nu e nici un pericol"
Clubul Astra e unul dintre cele care a adus un grup consistent de olteni: Lung jr., Găman, Bărboianu, Ologu. Preşedintele prahovenilor, Petre Buduru, crede că nu e nici un pericol ca ploieştenii să-i piardă pe cei patru oameni aduşi de la Craiova: "Jucătorii au urmat traseul legal, nu erau fotbaliştii de vină pentru ce s-a întîmplat cu Universitatea. Şi cum ai putea să le impui să se întoarcă în Bănie? Cine le-ar negocia contractele? Nu, stăm liniştiţi, nu avem nici o problemă!".

"Cazul Universităţii e unul în premieră pentru fotbalul românesc, aşa că nu cunosc procedurile. Dacă ceea ce a declarat preşedintele LPF e legal, ne vom supune hotărîrilor în ce priveşte jucătorii pe care i-am adus de la Craiova" (Anton Heleşteanu, director general FCM Tg. Mureş)

220 de milioane euro este suma clauzelor de reziliere a jucătorilor pierduţi de Craiova

1,8 milioane euro e valoarea lui Silviu Lung jr. pe site-ul tr

ansfermarkt.de, el fiind cel mai bine cotat jucător plecat de la Craiova în 2011